îNCEPUTUL

Operaţiunea Mobilizatoare (sau pe scurt OM) s-a născut din rugăciunea unei femei care Îl ruga pe Dumnezeu cu credincioşie să schimbe lumea prin elevii care treceau zilnic prin faţa casei ei. În anii ‘50, Domnul i-a răspuns la rugăciuni. Dorothea Clapp (SUA) a dat un exemplar al Evangheliei după Ioan unui tânăr, care mai apoi s-a întors la Dumnezeu la unul din programele de evanghelizare conduse de Billy Graham.

Numele lui este George Verwer, fondatorul OM.

 La facultate, George împreună alţi doi colegi se întâlneau pentru un timp regulat pentru a se ruga împreună. În această perioadă au fost mişcaţi de nevoile spirituale din Mexic. In 1957, George şi colegii lui şi-au vândut lucrurile pentru a strânge bani şi, renuţând la vacanţa de vară, au plecat în Mexic ca să distribuie literatură creştină.

Au repetat experienţa în vara următoare şi apoi, după graduare, în 1960, George şi prietenii săi au plecat spre Europa. Au început în Spania, predicând Evanghelia şi distribuid literatură. Totuşi, la scurt timp, şi-au dat seama că singuri nu pot face această măreaţă lucrare. Atunci au înţeles că era nevoie de mobilizarea Bisericii lui Dumnezeu şi punându-şi planul  în aplicare, au văzut sute de credincioşi răspunzând chemării.

Până în 1963, 2000 de creştini luaseră deja parte la programe de evanghelizare pe timpul verii. În acelaşi timp, prima echipă lua naştere în India şi în lumea musulmană. Scopul: Evanghelia să fie predicată tuturor celor care nu o auziseră încă.

Astăzi, sunt mai mult de 3500 de lucrători, în peste 110 naţiuni, ducând Adevărul lui Dumnezeu la milioane de oameni.

CE FACEM

Munca noastra se intinde in peste 110 tari. Afla mai multe despre zona care te intereseaza aici:

Pe langa acestea avem si unele proiecte globale. Poti gasi mai multe informatii despre acestea aici: