Instruire

Persoanele interesate să se alăture misiunii au nevoie să fie instruite înainte de a se lansa în aventura vieții lor. Oferim diferite oportunități în funcție de durata pe care fiecare doreşte să o ofere: pe termen scurt (1 săptămână-6 luni) sau pe termen lung (6 luni +).

MDT-e3

Cel mai interesant program de instruire este MDT-e3.

MDTe3 (Missions Discipleship Training Eastern Europe Extreme) este o experiență de instruire intensivă oferită de OM România și OM Moldova timp de 5 luni, din ianuarie până în iunie. Participanții vor călători între aceste două țări și vor învăța abilități de bază pentru împărtășirea Evangheliei, având și oportunități de a le pune în practică în diferite medii culturale.

 

Sport

În parteneriat cu antrenorii locali din întreaga țară, dorim să organizăm diferite evenimente sportive, cu viziunea de a pregăti noi antrenori pentru a pune în practică materialele de împărtășire a Evangheliei. Știm că sportul poate reuni copii și tineri din diverse medii sociale și oferă o platformă pentru a îi învăța, de asemenea, abilități de viață și dezvoltarea caracterului, împreună cu pregătirea fizică.

 

B4T

În viitor, dorim să oferim instruire bisericilor locale și să le ajutăm să se susțină singure financiar, fără a avea nevoie de mult ajutor din afară. Aceasta înseamnă, cel mai probabil, deschiderea unei afaceri locale. Am numit acest training "Afaceri pentru transformare" sau B4T (Business For Transformation), deoarece ne-am dori să vedem bisericile locale devenind o binecuvântare pentru întreaga comunitate la un nivel mai mare, poate chiar oferind locuri de muncă.